Pe aceeași temă
Domnule judecător, cum vedeţi avertismentele extrem de apăsate venite din partea Comisiei Europene în legătură cu independenţa justiţiei?
În ultimii ani, justiţia română a avut un trend pozitiv care se reflectă în dosarele care se finalizează în această perioadă. În momentul de faţă, declaraţiile politice ori intervenţiile legislative cu privire la statutul magistraţilor pot fi interpretate ca fiind presiuni pentru a influenţa anumite dosare în curs sau anumiţi judecători. De aceea, cred că avertismentele din străinătate, deşi e ruşinos că am ajuns într-o astfel de situaţie, sunt binevenite, pentru că atenţionează politicienii că independenţa justiţiei e o valoare care trebuie ocrotită în statul de drept. Judecătorilor şi procurorilor nu li se poate ordona modalitatea în care să instrumenteze dosare, nu li se pot comenta măsurile şi actele în cursul dosarelor aflate în derulare şi nu pot fi ameninţaţi în ceea ce priveşte cariera lor.
CSM a luat o poziţie destul de tranşantă. Actuala putere va ţine cont şi de aceste avertismente ale CSM şi de cele venite din partea Comisiei?
Eu am văzut că printre recomandările făcute de CE se regăsesc parte din avertismentele noastre. Asta înseamnă că noi am avut o poziţie corectă. CSM este o instituţie-tampon între cele trei puteri, legislativă, executivă şi judecătorească şi este firesc să aibă reacţii atunci când independenţa justiţiei este în pericol din partea celorlalte două puteri. Ni se pare extrem de curios ca hotărâri judecătoreşti care confirmă, de exemplu, acte ale ANI să nu fie puse în executare de către puterea legiuitoare. Practic, se poate ajunge la un conflict între două puteri ale statului, justiţie şi Legistativ. La un moment dat, ar putea fi sesizată chiar Curtea Constituţională. Închipuiţi-vă că într-o zi justiţia ar spune: noi nu mai aplicăm legile parlamentului pentru că nu ni se par bune. Aşa şi acum, dacă parlamentul vine şi spune: nouă nu ne convin hotărârile judecătoreşti ale Înaltei Curţi, pentru că se referă la doi parlamentari aflaţi în stare de incompatibilitate, atunci se ajunge ca justiţia să nu fie respectată. Noi degeaba mai dăm hotărâri, dacă ele nu sunt puse în executare. În ceea ce priveşte numirea la conducerea Parchetului General şi a DNA, mi se pare că numiri definitive în aceste funcţii trebuie să se facă prin criterii obiective şi mai ales printr-o procedură transparentă. În condiţiile în care la Preşedinţia României avem o situaţie de interimat, nu ni se pare adecvat să fie demarată această procedură într-o perioadă de frământări politice. În plus, noi i-am cerut ministrului Corlăţean să ajungem la o înţelegere asupra profilului de candidat pe care ni-l dorim.
Dar aţi văzut în recentul scandal în care sunt implicaţi un membru CSM şi consilierul lui, mă refer la Bălan şi Sâmpetru, că aceste funcţii sunt de fapt traficate la nivel politic.
Fără îndoială, funcţiile de procuror general al României şi procuror-şef al DNA sunt foarte importante şi suscită interesul forţelor politice care probabil vor acolo anumite persoane, hai să le spunem, preferate, să nu zic altceva. Putem combate încercările de traficare a acestor funcţii printr-o procedură transparentă. Legea este destul de săracă şi spune că vine o propunere de la Ministerul Justiţiei, se avizează de secţia de procurori cu aviz consultativ al CSM şi apoi ajunge la preşedintele României, care face numirea. Dar, concret, când se anunţă vacanţa postului? Pot candida sau nu mai multe persoane? Ce documente trebuie să depună, ce proiect trebuie să facă? În cât timp se înaintează propunerile către CSM? Ce fel de întrebări se pun, cât de transparentă e acea procedură la CSM? În cât timp, apoi, se înaintează la preşedintele României? Sunt chestiuni care ţin de bunele practici şi, când ele nu există, totul e învăluit în suspiciune.
Miza acestor două funcţii, aşa cum reiese din cazul Bălan-Sâmpetru, pare uriaşă. De ce?
Înainte de 2004 nu-mi amintesc decât de un singur caz cu politician condamnat şi dosar instrumentat de către fostul PNA. De ce? Pentru că procurorii fie nu aveau curaj, fie erau sub ordinea directă a clasei politice. După 2004-2005, când s-a consacrat inclusiv legislativ independenţa justiţiei, la nivelul Parchetului General şi al DNA au ajuns oameni profesionişti în conducere, procurorii au fost lăsaţi liberi, au instrumentat dosare cu politicieni, cu oameni de afaceri, cu oameni din tot felul de grupuri de interese şi influenţă din România, fără să le fie teamă de anumite consecinţe negative asupra lor. Acele dosare începute în anii 2004-2005 încep acum să fie finalizate, dându-se hotătâri definitive. Or, clasa politică, bănuiesc, văzând că acele dosare se finalizează chiar cu hotărâri de condamnare cu executare în penitenciar, este îngrozită şi atunci, firesc, încearcă să preia controlul asupra celor două structuri.
Există la nivelul procurorilor acea masă critică care să se opună unor eventuale presiuni şi imixtiuni politice?
De regulă, procurorii sunt mai tăcuţi şi, decât să se expună unui scandal public sau unor proceduri de plângere la CSM, probabil se vor simţi intimidaţi şi vor renunţa la demersurile pentru apărarea independenţei lor. La nivelul procurorilor, din păcate, încă nu există o masă critică. Mai degrabă am văzut dorinţa de independenţă la judecători şi la asociaţiile de judecători decât la procurori. Or, eu cred că este de datoria procurorilor, ca şi a judecătorilor, să-şi apere independenţa, inclusiv prin reacţii publice.
Dar la nivelul CSM există această masă critică în apărarea independenţei justiţiei?
La nivelul CSM există câteva voci, şi mă număr printre ele, care iau poziţii atunci când cred că independenţa CSM poate fi afectată. Am solicitat plenului şi din fericire au trecut propunerile mele şi ale altor colegi din CSM de adoptare a unor poziţii publice, dar aceste reacţii ale CSM sunt mai puţine decât eu personal mă aştept. Dar cred că este de datoria CSM, ca instituţie-tampon între cele trei puteri ale statului, să adopte astfel de poziţii publice de atenţionare inclusiv a autorităţilor europene. Nu vă ascund faptul că reacţiile CSM au fost bine primite la Bruxelles de către Comisia Europeană.
Această poziţie publică de acum câteva zile a CSM a întrunit unanimitatea?
Nu. A fost o poziţie, din păcate, luată cu majoritatea. Au fost glasuri din CSM care au spus: să nu ne amestecăm în acest război politic, este mai bine să stăm deoparte. Atâta vreme cât politicienii pun în discuţie justiţia, pun în discuţie nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, revocarea unor magistraţi sau numirea pe criterii neclare a şefilor în justiţia română, mi se pare că rolul constituţional al CSM impune reacţii publice.
Ministerul Justiţiei, în mod stupefiant aproape, în contextul avertismentelor venite dinspre Comisie, a sesizat Inspecţia judiciară cerând să fie pedepsiţi şi chiar daţi afară din magistratură cei cinci judecători care au dat decizia finală în cazul Năstase. Cum vedeţi acest lucru?
Este ceea ce anticipam în urmă cu ceva timp, când fostul ministru al Justiţiei a făcut propunerea, din păcate însuşită de parlament şi acceptată inclusiv de Curtea Constituţională, ca ministrul Justiţiei să poată sesiza Inspecţia judiciară atunci când el, ministrul, este nemulţumit de hotărârile judecătorilor sau ale procurorilor şi, apoi, ministrul să decidă dacă este cazul ca unii magistraţi să fie judecaţi de către CSM. Se face un raport care se trimite la ministru şi ministrul decide dacă îl trimite sau nu mai departe la CSM. Acest instrument este deosebit de periculos. Oricând ministrul Justiţiei poate demara cercetări împotriva acelor judecători curajoşi care dau soluţii corecte fie şi împotriva colegilor de partid ai ministrului. Noi am atras atenţia că există acest pericol şi, iată, el s-a adeverit. Mă bucură însă că ministrul Justiţiei a revenit asupra sesizării. Chiar dacă a fost retrasă această sesizare, oricând ea poate fi utilizată. Şi, în felul acesta, judecătorii se vor gândi de două, trei ori înainte să dea o soluţie de condamnare care, iată, poate atrage o sancţionare disciplinară sau cel puţin sesizarea comisiei secţiei de judecători.
Credeţi că noua putere va fi obligată să respecte deciziile Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte referendumul?
Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, indiferent cine se află la conducerea statului. Prin urmare, din punct de vedere legislativ, dacă avem un text declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională, nu poate fi preluat acelaşi text într-o ordonanţă de urgenţă, pentru că automat şi ea este neconstituţională. Consecinţele nerespectării acestor decizii nu vor fi plăcute. Va fi menţinut Mecanismul de Verificare şi Cooperare, care va conţine un avertisment dur, iar România riscă să fie izolată. La atâţia ani de la aderarea la UE noi încă nu respectăm nişte cerinţe de bază ale statului de drept, începând cu independenţa justiţiei, atât a procurorilor, cât şi a judecătorilor. Oricum, este fără precedent şi nu-mi amintesc vreo altă reacţie a UE atât de critică la adresa unui stat.
Interviu cu CRISTIAN DANILEŢ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), realizat de ANDREEA PORA
