Codrut Constantinescu

Conferința istoricului francez de la București a fost structurată în două mari registre care au comunicat perfect între ele: 1. Comunismul, ca introducere în 2. Dictatura lui Putin.

Cu toate capcanele pe care le oferă din plin istoria orală, aceste mărturii merită citite, mai ales având în vedere că trăim niște vremuri tulburi, în care naționalismul adormit/amorțit este resuscitat.

Volumul se citește și ca o invitație de a descoperi locurile istoriei Franței pe care nu le-ai vizitat. Greu de crezut că vreun român le-a văzut pe toate, mă îndoiesc profund că francezii au făcut-o.

Orice român va compara chiar și involuntar Arcul de Triumf de la Paris cu cel de la București, mai mic decât cel francez.

Orice s-ar spune despre francezi, dar au un mare respect față de istoria și sacrificiile făcute pentru Franța.

Unul dintre fronturile mai puțin cunoscute ale Primului Război Mondial a fost cel din partea de nord-est a Franței, din zona Munților Vosges.

Instalațiile industriale care fabrică șampania Rhein la Azuga sunt singurele înființate de familia Rhein care au supraviețuit și continuă să-și spună povestea. Șampania poate fi achiziționată și azi.

Rămâne de dezbătut vinovăția poporului rus, care nu este deloc de neglijat și ar trebui să pună în gardă toate țările care au regimuri gri, de democrație puțin consolidată.

Ne place muntele pentru că ne oferă iluzia victoriei. Asupra noastră, în primul rând.

Revoluția din 1821 a fost mult mai complexă decât credem noi acum, tributari doar ai implicării eroice a lui Tudor Vladimirescu, pe care istoricul Tudor Dinu îl prezintă nuanțat.

Thierry Wolton: Comunismul a predicat în teorie egalitatea, dar regimul comunist este cel mai anti-egalitar din câte au existat vreodată, pentru că are dreptul la viață și moartea supușilor săi.

Acum se cunosc bine principalele momente care au condus la uciderea a peste un milion și jumătate de armeni, în perioada 1915-1922, cel puțin jumătate din populația armeană a Imperiului Otoman.

Un alt capitol spinos al acestui dosar voluminos îl reprezintă minoritatea algeriană sau franco-algeriană din Franța, care ar număra în momentul de față impresionanta cifră de 5 milioane de oameni.

Între anii 1930 și 1960 Algeria era incapabilă să se hrănească singură, de aceea subvențiile de la Paris au salvat-o.

Între anii 1930 și 1960 Algeria era incapabilă să se hrănească singură, de aceea subvențiile de la Paris au salvat-o.

Dosarul algerian este probabil cel mai delicat dosar al amplei istorii coloniale franceze folosit și de Macron în 2017 având în vedere cele două milioane de potențiali votanți francezi de origine algeriană

De neratat sunt Muzeul de Arheologie și Muzeul Culturii Bizantine, ambele oferind privirii mii de exponate, informații bine structurate despre ampla istorie a locului.

Ceea ce frapează la patru decenii de la scrierea trilogiei lui Romulus Rusan este prospețimea rândurilor. Nu e vorba numai despre un simplu jurnal de călătorie, ci de un compendiu de înțelegere a lumii.

Andrei Oișteanu, reputat antropolog, înțelege mersul istoriei, pe care o decortică minunat, dar este dotat și cu simțul umorului.

Oricine este pasionat de România interbelică, inconștient, își pune mereu și mereu aceeași întrebare: cum ar fi arătat România în anul 2022, dacă nu ar fi fost distrusă de comunism?

Romanul lui Andrei Manolescu este de factură polițistă, dar autorul oferă inserturi caustice despre societatea românească de ieri, de azi.