ANUL XXVIII (1437) (17 Octombrie 2017 - 23 Octombrie 2017)

„Teleormanizarea“ administrației și a guvernării e departe de a fi istorie.

Asistăm la o criză durabilă provocată de procesul de recalibrare a sistemului de putere din România.

Capacitatea lui Dragnea de a conduce PSD începe să fie pusă sub semnul întrebării de liderii teritoriali și simpatizanți.

Dragnea are prostul obicei să se îmbete de propria putere până se umflă ca broscoiul. Din apele Belinei.

Într-o săptămână în care în interiorul PSD s-a consumat un episod brutal al luptei pentru putere și pentru controlul banului public este util să ne amintim că există și o cauză care-i unește pe toți pesediștii și pe toți membri ALDE, și anume distrugerea DNA și subordonarea politică a justiției în scopul salvării penalilor.

Iohannis are nevoie de aliați mai consistenți decât o opoziție fără nicio putere și decât societatea civilă.

Ideea, unică în lume, de a trece toată povara contribuţiilor sociale pe umerii angajaţilor va produce şomaj.

Prin „decertificarea“ acordului nuclear cu Iranul fără o motivație plauzibilă, Administrația Trump a acționat cu rea-credință.

Pericolele la adresa proiectului european abundă. Și nu vorbim doar de cele cu care ne-am obișnuit în ultimii ani: criza economică, hemoragia succesivă de refugiați din Ori­entul Mijlociu și Africa de Nord, ascensiunea populismelor de extremă dreaptă.

Europa îmbătrânește, se depopulează, în timp ce popoare tinere așteaptă să o ia cu asalt. Acest sentiment de nesiguranță este mai puternic decât erodarea puterii de cumpărare și instabilitatea locului de muncă. El este un efect al declinului civilizației noastre, iar de acest declin sunt făcute responsabile elitele tradiționale care au dominat viața politică occidentală din 1945 încoace.

Kievul are ceva din aerul Europei Centrale. Din spiritul și entuziasmul societății civile. Economic, se află la stadiul Cehiei sau Poloniei de acum 20 de ani. Însă, politic, Ucraina nu pare să fie atât de diferită de cum Robert Kaplan descria Moldova:

De peste zece ani, rețeaua lui Dragnea a măturat totul în marșul ei de acaparare a țării și nu a întâmpinat practic nicio opoziție serioasă, nici măcar din interiorul PSD.

Cât de greu a fost să-i aduceți pe Juliette Binoche și Alexandre Tharaud la această ediție a Festivalului Național de Teatru?

Joia trecută era așteptat sfârșitul lumii după ce un asteroid urma să izbească Pământul.

UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR · Scenariul şi regia: Daniel Sandu · Cu: Ştefan Iancu, Vlad Ivanov, Cristian Bota, Lucian Pavel · Produs de HiFilm Productions · Distribuit în România de Micro Film din 22 septembrie 2017.

Viață, cu așa-zise „ocazionale“, e volumul unei poete substanțiale. Subevaluată și astfel nedreptățită critic, din motive care îmi scapă, Magda Cârneci este de fapt în prima linie valorică a generației ’80.

Jim Fergus oferă o încântătoare imagine literară a lumii dispărute a indienilor. Este de mirare că volumul O mie de femei albe nu a fost ecranizat de Hollywood, care se află întotdeauna în căutarea unor scenarii care au drept subiect turbulenta şi violenta istorie americană.

Peisaj după isterie, de Mircea Cărtărescu, este carte tot atât de dură de acceptat precum diagnosticul pus de medicul radiolog unui fumător de două pachete de țigări pe zi.

Este o falsă percepție că o aparentă criză în interiorul PSD pune frână intențiilor de monopolizare a tot ce mișcă în România. Deși se mișcă în regres, presa este cu prioritate în vizor, pentru a spăla imaginea tot mai deteriorată de guvernarea haotică a partidului.