Brîndușa Armanca

Ce află despre candidați cetățeanul de la televiziune? Relativ puțin și nerelevant. Cum va alege? Ca de obicei, va dibui în ceață. Greu de găsit emisiuni interesante în cam­pania electorală pe televiziuni cu acoperire naţională și asemenea pe cele locale. Cine ar putea răsfoi cu telecomanda cele 750 de te­leviziuni existente, ar da în perioada 11 mai-7 iunie de aceeași vorbărie cu pro­mi­siuni o mie, împănate cu atacuri la adversar în lipsă.

Pretenția că presa strică imaginea justiției e ridicolă: nimic nu poate compromite mai temeinic reputația unui magistrat decât propria sa conduită. Proiectul noului Ghid privind relația din­tre sistemul judiciar din România și mass-media, elaborat de CSM, pune din nou sub lupă limitările pe care o autoritate reală, cea judecătorească, o poate impune unei puteri simbolice, cea a presei.

Televiziunea publică n-a putut scăpa în atâta amar de ani de servitutea politică înscrisă în ADN-ul ei și n-a avut parte de un răgaz de autoevaluare și restructurare, necesare unei televiziuni suple și moderne. Cu toate mesajele liniștitoare dinspre Con­siliul de Administrație, se află în curs ofen­siva asupra echipei actuale de conducere a TVR, fezandată pentru a fi pusă pe fri­gare.

A trecut și Ziua Mondială a Libertății Presei, s-a consumat în 3 mai la București și cheful tra­dițional, cu premii care par de șagă, dar nu-s, s-a lansat și Raportul FreeEx, însă si­tua­țiu­nea continuă să fie al­bas­tră. Atentatele politicienilor la autonomia jurnalistului și a instituțiilor presei rămân la ordinea zilei, mai ales de când s-a acreditat mass-me­dia de propagandă, merce­na­riatul cu coroniță, jurnalismul de bălăcărit adversari politici.

Religia ratingului a încurajat prezența în studiourile de televiziune a personajelor din politică înarmate când cu ghioaga verbală, când cu tunul, în detrimentul oamenilor decenți care, în număr subțiat, mai persistă în halucinanta politică românească.

Suficientă sieși și mai dedicată bătăliilor momentului decât demersurilor consistente de lăsat posterității, presa românească se dovedește neglijentă cu propria istorie. În brambureala de după 1989, o serie de biblioteci au încetat să facă abonamente la publicațiile apărute cu sutele, iar altele, restrânse ca dimensiune la ritmul de apariții de pe vremea lui Ceaușescu, s-au găsit adesea în situația de a refuza colecții de la cetățeni care adunaseră riguros publicații pentru care în anii ‘90 se stătea la coadă.

Interviul luat de Ion Crisotiu lui Adrian Năstase e bun ca studiu de caz la seminariile de etică de la Jurnalistică, pentru a arăta cum un rotund calup de publicitate electorală s-a substituit principiilor, normelor şi tehnicilor atât de bine ştiute de un veteran al presei.

Politicienii se adaptează formatelor media şi fac orice ca să fie vizibili, băgaţi în seamă şi auziţi, pentru ca presa avidă de senzaţie să nu le poată evita declaraţiile lipsite de consecvenţă doctrinară, excelând în schimb în cuvinte tari, inepţii, injurii.

Aţi reuşit performanţa, domnule senator Mocanu, să încălcaţi o întreagă serie de prevederi legale, realizând un plagiat amărât, presărat cu comentarii proprii neinspirate, inadecvate, după gustul meu, pentru o declaraţie politică.

Legea Audiovizualului nu pare să reprezinte leac pentru o televiziune în plină propagandă electorală, încurajată de nişte îndoielnice sondaje.

Rareori indignarea sau îngrijorarea faţă de degradarea jurnalismului sau faţă de poluarea morală a spaţiului public au o consecinţă radicală ca demisia din onoare a maestrului Dan Grigore.

Obligat să vegheze asupra pluralismului, CNA s-a făcut prea multă vreme că nu vede şi nu aude şi s-a adus singur în situaţia de a nu şti pe unde să scoată cămaşa acum, când batjocura, partizanatul sfruntat şi propaganda sunt pe cale de a face regula.

Imaginile filmate cu premierul Emil Boc dezbrăcat în vestiarul unui club de fitness, difuzate de Antena 1 pe 13 februarie, au suscitat interes şi vii dezbateri.

După isteria mediatică a revoltei populare, urmată imediat de năbădăile zăpezii și de Jos guvernul-Sus guvernul!, televiziunile și în general presa nu dau semne de oboseală. Piața, ca și drumul național sau județean asaltat de viscol s-au transformat în platouri de televiziune, iar jurnaliștii înfruntă vicisitudinile meteorologice și politice pentru a fi prezenți acolo unde lucrurile se întâmplă.

Comentariul politic, ca formă de exprimare a opiniei, ar trebui susţinut pe cel puţin trei piloni: să pornească de la informaţii şi fapte verificabile, să aibă ca bază mai mult decât un abecedar de cunoştinţe politice şi să dea dovadă de bună-credinţă.

Zarurile n-au fost încă aruncate pentru adoptarea finală a Acordului Comercial de Combatere a Contrafacerii, pe scurt ACTA, un document care va fi supus votului în plenul Parlamentului European abia în vară, dar aprobat deja de 22 dintre cele 27 de guverne ale ţărilor membre UE.

Lovită de fierbinţeală, gata de luptă, presa acţionează în aceste zile ignorând diversitatea şi complexitatea societăţii în care trăim şi încurajând cu sârg sciziuni, fracturi, dihonii.

Pare ridicol să amintim corespondenţii „de război“ în împrejurările unor manifestaţii desfăşurate până la un punct la lumina zilei, pentru revendicări sociale coagulate de disputa dintre preşedinte şi subsecretarul de stat Arafat pe tema Legii sănătăţii.

Anul a început febril pentru Guvernul Orbán, criticat pentru modificările aduse de noua Constituţie şi de cele 21 de legi pandante care afectează libertăţi fundamentale şi mecanisme democratice.

Există o speranţă pentru piaţa media, care va creşte în ritm de 13% pe an şi  va ajunge în România la 3,8 miliarde dolari în 2015. La creştere vor contribui în 2012 alegerile.