Mai are rost să ne amintim de 13-15 iunie 1990? Da, pentru că este istoria noastră. Şi da, pentru că, în iarna lui 2017, într-o splendidă replică peste timp, manifestația gigant din Piața Victoriei, dar și din multe alte orașe ale țării, a împiedicat mârșăviile unui guvern care, „noaptea ca hoții“, punea la cale sugrumarea justiției.
Rodica PaladeMerită interesele de grup ale d-lui Dragnea și setea lui de putere declanșarea unei crize politice?
Rodica CulcerÎn spatele marilor perdele de fum nu se ascund doar rateurile unei guvernări pafariste și interesele punctuale ale celor aflați la cuțite cu legea, ci și păsări de pradă care dau târcoale democrației și rup cu pliscul bucăți tot mai mari din ea.
Andreea PoraÎn Regatul Unit vom avea un guvern minoritar condus de un prim-ministru perfect autofalimentat. Însă, în principal, urmează o viață strâmtorată pentru Brexit.
Traian UngureanuÎn ciuda contextului internațional complicat care obligă la prudență în evaluarea evenimentului, Bucureștiul și-a atins obiectivul, obținând din partea noii administrații reconfirmarea parteneriatului strategic cu SUA și susținerea americană pentru continuarea luptei împotriva corupției.
Armand GosuChestiunea definirii familiei în Constituţie este numai începutul unui șir de măsuri care combină manipulator politici publice protecționiste, proiecte distopice de societate și măsuri pronataliste cu iz național-ceaușist.
Raluca AlexandrescuAbuzul în serviciu adună pe zi ce trece dușmani tot mai numeroși, atât politici, cât și în justiție.
Cristian CampeanuSuccesul laburiștilor lui Corbyn (care au obținut 262 de mandate) în alegerile din 8 iunie nu este nici pe departe un rezultat accidental. Dimpotrivă, este o radiografie realistă a relațiilor de putere care există în Marea Britanie de astăzi.
Tom GallagherÎn fiecare an, la Saintes-Maries-de-la-Mer, în sudul Franţei, are loc în perioada 24-26 mai un pelerinaj aparte, care atrage o mulţime extraordinar de diversă de pelerini catolici, gitani şi romi, plus turişti.
Mirel BanicaDoamna Firea, data viitoare, cine știe, poate chemați și minerii să vă apere de „elementele fasciste“, așa cum le spunea tătuca Iliescu „golanilor“ care-l deranjau.
Ramona UrsuAnunțata supermajoritate prezidențială e produsă în contextul unui absenteism fără precedent.
Alexandru GussiFotografia pe care „martorul“ James Comey a zugrăvit-o despre caracterul președintelui Trump și despre presiunile exercitate de acesta nu e deloc una comodă pentru Administrație.
Octavian ManeaCe legătură are moartea lui Gheorghe Trosca şi a uslaşilor ucişi la MApN cu SIPA şi DIPI? În mod direct, niciuna. Dacă însă ne referim la celălalt personaj principal al poveştii, Nicolae Militaru, vom vedea că ea există şi, culmea, nu e deloc neglijabilă.
Madalin HodorActuala criză din Golf pare a depăși cu mult o simplă reglare de conturi între vecini și devine o nouă încercare de a pune capăt ambițiilor de lider regional ale Qatarului.
Mihai PatruDe ce nu sunt multinaţionalele prezente cu afaceri în România listate la Bursa de Valori Bucureşti? Sau absenţa lor din piaţa de capital a frânat dezvoltarea acesteia?
Interviu Realizat De, Lidia MoiseNu putem separa corporaţiile multinaţionale de globalizare, iar economia globală a evoluat masiv şi rapid după 1990, exact după căderea blocului comunist.
Dan BadinCompaniile internaționale sunt o întruchipare a globalizării afacerilor, a expansiunii comerțului și internaționalizării producției.
Daniel DaianuCând premierul Ungariei, Viktor Orbán, şi-a descris idealul - crearea unui „stat iliberal, bazat pe fundamente naţionale“ -, plutea deja în lumea politică un sentiment ostil globalizării.
Lidia MoiseCu fiecare vorbă spusă în mod public și oficial despre fiscalizarea multinaționalelor se naște și distanța aferentă de la acea vorbă la faptă.
Cristian GrosuAți fost și bancher, ați condus o bancă cu un acționariat divers, în care era acționar și BERD, și acum, când ar fi să analizați, ce credeţi că au adus firmele străine în România, în afară de capital?
Interviu Realizat De, Lidia MoiseÎntre 2 şi 11 iunie, la Cluj a avut loc cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).
Catalin Bogdan
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an